Uite-așa se întâmplă frumusețea.
Eram, ca de obicei, ca în fiecare zi, moment, clipă sau spațiu, pe fugă. Dacă fiecare zi ar fi o cursă de 100 de metri garduri de 2 metri, aș avea vitrina plină de medalii. De aur.
Puțin de tot întârziat, târziu ca serile de vară. Poetic, poetic.
Cu un ochi pe ceas și cu patru la drum, mă grăbesc a fugi spre locul unde merg oamenii de obicei dimineața.
Nu, nu la birt. Numai la rele vă stă gândul.
Trec oarecum ușor periat printre mașini și oameni care pare că îmi ies în față. Numai așa, ca să mă enervez eu, ca buric al pământului ce sunt. Știi cum e, când te grăbești, parcă toate lucrurile încep să facă picioare și îți apar pe la colțuri de stradă, de după blocurile gri. Sau după casele albe, Truman style. Fiecare cum poate. Dacă n-ai cum, nu poți. Mulțam fain de idee, știi tu, pupici.
Staționare. Mai opresc puțin.
Cu simțurile mele de pisic pierdut (așa poate înduioșez și eu inimile albastre), prevăd cu coada unui ochi stâng la propriu și la figurat ceva neobișnuit.
Ceva cu gust de ciocolată.
Doar e ultima noapte de iarnă.
În perioada asta încep să îți pocnească mugurii mai ceva ca floricelele de porumb.
Paranteză.
Eu în perioada asta vânez.
Cum sună.
Îi vânez.
Amișun.
Ca un ciobănesc în alertă.
Ca un cetățean responsabil în căutare de tigăi.
De reduceri, mai exact.
Am ajuns să căutăm reduceri și pentru mințile noastre. Am închis paranteza.
Ce critic sunt. Mai uită-te și la tine, boss.
Eu nu.
Eu mă uit mai fulgerător ca Baiazid spre stânga.
Și văd ceea ce nici cu gândul nu gândeam.
Rămân regulamentar cu gura căscată.
Boss, aist fel de farsă nu se face.
Faza e că nu e.
Farsă.
Pornesc.
Reconfigurare traseu.
Viraj dreapta. Întoarcere din trei mișcări. Ce fain o faceam în școală. Așa de fain, că mi se oprea motorul în mijlocul străzii. Dacă nu poți, n-ai cum. Mulțam iar fain de idee, știi tu, pupici.
Viraj stânga.
Parcare.
Bate vântul.
E frig.
E ultima zi de iarnă.
IARNĂ.
Dar viața mea e frumoasă.
E IARNĂ și fițele astea au avut curajul să se dea mari.
Deja.
Voi vă imaginați că noi nu coborâm să luăm o pâine, că ne îngheață gleznele, și aiștia fac discotecă în frig?
Și toate astea doar ca să nu ne uităm noi la ei.
Ce viață palpitantă am.
Să îmi spuneți și mie dacă se mai bucură cineva ca un copil când vede așa ceva. Nu de altceva, da’ să nu sufăr de singularitate cronică închipuită.
Uite așa am văzut eu, live, în direct și în exclusivitate, primele flori de muguri pe anul aista.
Fără breaking news.
Primele flori de zarzăr mic, din mijlocul grădinii, ce-și răsfira crenguțele ca spinii. Ce fain a scris aici autorul. A vrut să spună. Și a spus.
Color.
2023.
Să mai ziceți că sunt normal.
Să mai ziceți că nu-s ciudat.
Știați că ciudat înseamnă minunat?
Așa te bucuri de minuni.
Uuite-așa se întâmplă frumusețea.